După cele două divorțuri, Mirabela Dauer a ales să nu-și mai refacă viața. Rămasă fără partener, ani la rând și-a pus speranța în unicul ei copil, Alexandru Popovici, pentru a-și înfrânge singurătatea. A sperat să se împace cu tânărul de 46 de ani, dar n-a fost chip să primească iertarea sa.
În cadrul podcastului realizat de Mihai Morar, Mirabela Dauer și-a deschis sufletul și a povestit poate cea mai mare apăsare din viața sa: relația cu fiul ei. După despărțirea de cel de-al doilea soț, Alexandru Popovici a rămas în grija tatălui, care l-ar fi făcut să aibă o părere greșită despre mama sa.
„Am făcut tot ce se poate posibil din partea mea. Nu se poate, el este montat de niște oameni. El nu are ce să ierte la mine, dar i s-au spus lucruri rele. Au fost minciuni, oribilități. Noi nu suntem certați, doar despărțiți. Am fost singură toată viața. Pentru mine, o persoană care nu are familie e singură toată viața. Eu nu am familie!”, a spus Mirabela Dauer în cadrul podacstului Fain&Simplu cu Mihai Morar.
În perioada 1972-1980, Mirabela Dauer a fost căsătorită cu Dan Traian Popovici, un regizor de montaj din Televiziunea Română. Cei doi au împreună un băiat pe nume Dan Alexandru Popovici, tânărul care refuză să-și ierte mama, chiar dacă nu are motiv de supărare.
Alexandru refuză să-și vadă mama sau să comunice cu ea, susținând că ea a distribuit informații defăimătoare despre tatăl său. Mirabela Dauer, pe de altă parte, spune că fiul nici măcar nu ar mai avea amintiri cu ea.
În cadrul manuscrisului „Pe drumul vieții”, Mirabela Dauer a mărturisit că motivul real pentru care a ajuns la divorț de cel de-al doilea soț nu este înșelatul, așa cum a susținut regizorul, ci faptul că a fost ageresată fizic. În timpul unui turneu de la mare, Traian Popovici ar fi venit beat și ar fi început să o bată cu fierul de călcat.
„Picătura care a umplut paharul a fost o întâmplare petrecută la mare, în 1980. Eram cu el şi copilul. Eu cântam pe litoral, aveam spectacol în fiecare seară, trebuia să câştig mulţi bani, pentru că aşa voia soţul meu.
Într-o seară, după concert, m-am întors la hotel. Nu era în cameră. A apărut în scurt timp, beat, abia se mai ţinea pe picioare. A intrat în cameră, dar nu pe uşă, ci prin balcon. Şi, brusc, a început să dea în mine cu fierul de călcat. M-a mutilat. A făcut un scandal îngrozitor, toată lumea ieşise din camere să vadă ce se întâmplă”, a scris artista în cartea sa autobiografică, „Pe drumul vieţii”.
Motivul invocat de regizorul TV pentru divorț ar fi o infidelitate a solistei. Ajutat de un avocat, Traian Popovici a reușit să câștige procesul cu acest argument, dar și custodia copilului care avea, la vremea aceea, doar doi ani.
„Avocatul ăsta m-a nenorocit. A vândut procesul avocatului lui Popovici. La proces, fostul meu soţ a zis că m-a prins cu alt bărbat în pat. Popovici mi-a luat copilul, apoi mi-a luat tot”, a mărturisit artista.
(CITEȘTE ȘI: Teroarea în care a trăit Mirabela Dauer a durat 9 ani. Cum s-a terminat coșmarul marii cântărețe)